Un studiu vast cu Q10 de la Pharma Nord a fost finalizat:
Rezultate revoluţionare în urma tratamentului cu Q10 dau speranţă pacienţilor cu afecţiuni cardiace
Q-Symbio, un vast studiu internaţional la care au participat pacienţi cu afecţiuni cardiace, a fost finalizat şi a fost publicat în prestigioasa publicaţie Journal of the American College of Cardiology (JACC). Studiul a fost prezentat pentru prima oară la un important Congres de Cardiologie de la Lisabona şi a fost, ulterior, cel mai citat studiu de la Congres.
Dr. Svend Aage Mortensen, medic coordonator la Spitalul Universitar din Copenhaga a fost prim-cercetător al studiului care s-a desfăşurat în spitale din: Danemarca, Suedia, Polonia, Austria, Ungaria, Slovacia, Malaezia, Australia şi India. El preconizează introducerea coenzimei Q10 în tratamentele viitoare ale pacienţilor care au o deficienţă din această substanţă. Această substanţă este produsă de organismul nostru, dar producţia ei se diminuează cu înaintarea în vârstă.
Faptul că JACC a decis să publice studiul este, după spusele Dr. Mortensen, un progres, deoarece aceasta este una dintre cele mai influente reviste de cardiologie. Prin aceasta JACC a evidenţiat rezultatele excepţionale ale tratamentului cu Q10.
Pharma Nord vinde Q10 sub forma Super Bio-Quinonă Q10, produs care se comercializează în farmacii.
Profesioniştii aleg Super Bio-Quinonă Q10:
Q10 de la Pharma Nord a fost ales pentru studiul Q-Symbio deoarece acest produs a fost folosit în mai mult de 100 de studii ştiinţifice şi este, de mulţi ani, produsul de referinţă al Asociaţiei Internaţionale pentru Studiul Coenzimei Q10. Produsul şi-a demonstrat eficienţa şi biodisponibilitatea ridicată, timp de aproape 25 de ani, perioadă în s-au colectat şi informaţii despre siguranţa utilizării lui.
Folosiţi acelaşi tip de Q10 ca cel folosit în studiu: Ubiquinonă
Q10 se prezintă sub două forme active: ubiquinonă (forma oxidată) şi ubiquinol (forma redusă). Ambele forme sunt prezente în mitocondrii – centralele energetice ale celulelor. Aici, Q10 îşi schimbă permanent forma din oxidată în redusă şi invers, iar această caracteristică este esenţială pentru efectele pe care coenzima Q10 le are în organism.
Q10 de la Pharma Nord este dizolvată în ulei şi este supusă unui proces special de încălzire astfel încât cristalele de Q10 se dizolvă complet la temperatura corpului şi produc o mixtură omogenă. Rezultatul acestui proces este acela că organismul absoarbe cu uşurinţă şi fără efort coenzima Q10 din capsulă, după ce aceasta a fost înghiţită.
Deoarece corpul converteşte ubiquinona în ubiquinol imediat după ingestie, nu este important ce formă de Q10 se administrează. Totuşi, până în acest moment, aproape toată documentaţia privind eficienţa şi siguranţa a fost făcută folosind ubiquinona şi acesta este motivul pentru care Dr. Mortensen a ales ubiquinona pentru a fi folosită în studiul Q-Symbio.
Există unele păreri conform cărora una dintre formele de Q10 este mai activă sau mai bună decât cealaltă, dar cele două forme au roluri parţial diferite în organism. Forma activă de Q10 care este produsă în ficat este ubiquinona. Tot ubiquinona este şi coenzima Q10 pe care o ingerăm din alimente. De fapt, ubiquinona se transformă în ubiquinol când este absorbită în peretele intestinului.
Mai multe informaţii despre Q10 de la Pharma Nord găsiţi aici!