Caută

    Search Results

    Închideți

    Europenilor le lipseşte un element vital. Noi cercetări scot la iveală multiplele beneficii ale seleniului pentru sănătate




    Un nou articol subliniază că seleniul nu este doar un micronutrient de o importanţă crucială pentru sănătatea oamenilor, dar că pentru europeni este vital să crească ingestia de seleniu pentru a obţine beneficii reale de pe urma acestuia.

    Problemele tiroidiene, un sistem imunitar deteriorat, fertilitate scăzută, anumite tipuri de cancer şi alte câteva afecţiuni observate frecvent la europeni pot fi legate de ingestia scăzută a acestui micronutrient numit seleniu. Unul dintre experţii în seleniu recunoscuţi la nivel mondial, Prof. Margaret Rayman, de la Universitatea Surrey, Guildford, Marea Britanie, a scris un articol despre impactul seleniului asupra sănătăţii oamenilor, în care atrage atenţia că ingestia de cantităţi scăzute din această substanţă poate sta la baza diverselor probleme de sănătate. Rayman subliniază că europenii par a avea nevoie să-şi crească ingestia zilnică de seleniu. Faţă de populaţia din Statele Unite ale Americii, aportul de seleniu din dieta europenilor este substanţial mai scăzut. De fapt, experţii consideră că alimentaţia europenilor conţine seleniu într-o cantitate prea mică pentru ca această substanţă să ofere o protecţie optimă.

    Este timpul să acţionăm?

    Un articol publicat în jurnalul ştiinţific, The Lancet, face o trecere în revistă a studiilor efectuate cu seleniu care sunt disponibile la ora actuală. În articol ei prezintă o curbă sub formă de U a creşterii aportului de seleniu care este benefică pentru sănătate până la un anumit punct. Dincolo de acest nivel nu există beneficii suplimentare ale creşterii cantităţii de seleniu administrate. Europenii ar trebui să atingă acest punct crescând ingestia de seleniu şi acesta este motivul pentru care suplimentarea ar putea fi necesară.

    O posibilă relaţie între ingestia unei cantităţi mari de seleniu şi riscul de diabet de tip 2 a fost analizată dar, până acum, nu există studii care să documenteze acest efect.

    Nu este prima dată când Prof. Rayman se preocupă de problema seleniului. În 1997 ea a scris în British Medical Journal că nivelul aportului de seleniu al locuitorilor Marii Britanii a scăzut cu aproape 50% în ultimii douăzeci de ani şi, tot atunci, sugera că este momentul să se ia măsuri în direcţia acestui fenomen oarecum alarmant.

    Efecte dovedite asupra sănătăţii

    Cunoaştem din studii că seleniul sprijină organismul în lupta împotriva viruşilor, că îmbunătăţeşte fertilitatea masculină prin menţinerea sănătăţii spermatozoizilor, că previne bolile tiroidei şi că are proprietăţi anticancer documentate. Ceea ce îi preocupă acum pe specialişti este cantitatea necesară din acest micronutrient pentru asigurarea unei protecţii optime a organismului.

    Un nou articol apărul în The Lancet accentuează rolul seleniului pentru sănătatea umană şi merge chiar un pas mai departe prin atragerea atenţiei asupra faptului că europenii par a avea o deficenţă a acestui nutrient şi ar trebui să ia în considerare creşterea aportului acestei substanţe.

    Sursa:
    The Lancet 2012; Feb.29. E-pub ahead of print